Economy insight

 

Inflația și verii ei

Inflaţia este unul dintre cei mai importanţi indicatori după care se identifică starea unei economii naţionale.       În principiu oamenii simt şi apreciază inflaţia în funcţie de nivelul preţurilor (aici incluzând şi preţul creditului bancar – dobânda). Probabil oricine ştie că un nivel ridicat al inflaţiei determină devalorizarea monedei iar un nivel scăzut aprecierea monedei. După această afirmaţie am spune că o scădere susţinută a inflaţiei ar fi cea mai bună idee posibilă. Aici apare vărul mai puţin cunoscut al inflaţiei şi anume deflaţia. În cazul apariţiei deflaţiei, cu toate că moneda se apreciază constant, se instaurează în mentalitatea de masă sindromul preţurilor tot mai mici. Astfel lumea aşteaptă reducerea preţurilor în continuare iar disponibilităţile lor nu intră în circuitul economic. În lipsa acestui disponibil furnizorii se lovesc de o scădere masivă a cererii de bunuri şi sunt obligaţi să îşi restrângă activitatea în consecinţă un număr de angajaţi sunt disponibilizaţi. De aici apare o reacţie în lanţ care duce negreşit la o criză economică. 

Pentru cei care nu sunt dispuşi să citească teze plictisitoare şi pline de termeni sterni despre inflaţie şi verii săi Banca Centrală Europeană a creat o interfaţă grafică, interactivă şi simplă.

Intră şi vezi cum afectează inflaţia, deflaţia sau hiperinflaţia diferite structuri ale societăţii în care trăieşti.

 

English your economy

Random error (chance error, statistical error) = eroare statistica

Reprezintă neconcordanța între nivelul înregistrat și nivelul real al fenomenului sau procesului supus observării statistice – conform Profesorului universitar doctor Cristian Valentin Hapenciuc

Discrepanță sau variație necontrolată între o valoare măsurată (observată) și valoarea preconizată de o specificație, un standard sau model. Când numerele sunt suficient de mari (precum in producția de masă sau măsurători repetate), erorile statistice tind să se echilibreze intre ele, suma lor apropiindu-se de zero. – conform BusinessDictionary

 

Analiza asupra crizei in estul europei (Romania: Talpa Europei)

 

Aquila non capit muscas

România, din punct de vedere teoretic, a ieşit din recesiune datorită creşterii succesive în două trimestre, înregistrând în primul trimestru din 2011 o creştere de 0,5% faţă de ultimul trimestru din 2010 şi de 1,3% faţă de primul trimestru din 2010. Asta nu înseamnă o îmbunătăţire a stării de fapt pentru majoritatea românilor dar este un semn ce promite reabilitare economică. România nu s-a aflat într-o situaţie favorbaila de dezvoltare în ultimii 20 de ani şi nu o va face nici acum, toată tevatura făcută pe marginea recesiunii şi ieşirea din recesiune îmi pare o inepţie curată. Era evident că ieşirea din recesiune se va întâmpla altfel ne-am fi îndreptat spre faliment şi nu este cazul României. În schimb, asocierea recesiunii cu lipsa de bunăstare a populaţiei, bunăstare ce nu a existat nici înainte de recesiune (bule imobiliare se pot observa în orice ţară şi nu reprezintă mai mult decât o iluzie temporală de creştere a standardelor economico-sociale) îmi pare puţin deplasată. Bineînţeles că recesiunea a accentuat penuria în care se află cetăţenii acestei ţări dar procentul de mizerie indus de recesiune este doar o fracţiune din gunoiul general ce acoperă spaţiul „danubiano-carpato-pontic din Balcani”.

Adevărata criză a României este mult mai veche şi necesită un tratament mult mai amplu de investiţii în infrastructură (programul european de coeziune încearcă acest lucru dar virusul birocraţie încă îi rezistă stoinic) şi stimularea agenţilor economici printr-o legislaţie favorabilă lor şi prin subvenţii de dezvoltare spre producţia de produse finite, în special pentru cei din aria exportului (exportul de materie primă poate fi înţeles doar în cazul statelor că Rusia unde este imposibil să se prelucreze cantitatea imensă de materie primă).

În plan social România are nevoie să-şi dezvolte pătura socială mijlocie pentru a crea un liant între masă mare de bani deţinută de „moguli” şi nevoia mare de bunuri şi oportunităţi de dezvoltare a celor cu foamea în gât. Altfel se va continua la nesfârşit epoca feudală modernă din aceste ţinuturi. Vorba latinului „Aquila non capit muscas”…

 

Romania from far and beyond

Probabil în căutare de senzaţional sau poate chiar asta este imaginea României în lume (o ţară medievală scufundată în paranormal) presa digitală străină conturează o ţară în care Dracula pare un personaj ce se poate integra în societatea noastră mai bine decât ar face-o Vlad Ţepeş. Suntem patrioţi sau poate doar aroganţi când presa franceză scrie despre problemele României, probleme reale care par tabu pentru cetăţeanul şi jurnalistul roman.

Dacă ne uităm mai bine vedem că „iscoadele lui Sarkozy” nu sunt singurele surse din care se pot deduce dezastrele unei naţii pierdute în timp, pe site-ul katu.com apare un articol despre celebrul superstar politic Edmond Tălmăcean şi numeroasele sale veleităţi artistice, iar în completare se adăugă vechea reţetă cu un pic de Dracula şi Flacăra Violet. Bineînţeles că ar trebui să fim ofensaţi de astfel de articole dacă n-ar prezenta o situaţie reală, este adevărat că România înseamnă mai mult dar pentru a putea atinge un trandafir trebuie să-i tai spinii. Trebuie să recunoaştem că problemele existente ne pun pe plan internaţional într-o poziţie din care nu putem ridica pretenţii iar recunoaşterea unui grad de autoritate pe plan internaţional este singurul mod prin care România poate beneficia de o politică mondială favorabilă intereselor sale, lucru foarte important pentru o ţară care are pretenţia de a fi în curs de dezvoltare (emerging market).

Când citesc astfel de lucruri intru într-un impas, fiind omul care caută mai mult soluţii aici mă lovesc de un mare zid consolidat de politica internă şi de mentalitatea individuală şi de grup a României. Ajung la prima idee pe care am avut-o în decursul luptelor personale cu România sau conceptul România şi cred că oamenii trebuie informaţi, trebuie dusă o luptă de informare din iureşul oraşelor până în străvezia neştiinţa a cătunelor. Suntem în poziţia actuală datorită mentalităţii de masă, trebuie să hrănim individul cu ştiinţa, cunoaştere (nu arta ci mai degrabă cultura socială).

Singurul lucru demn de urmărit într-o problemă este întotdeauna soluția.

 

Să gândim mic, dar să gândim toţi!!!

În încercarea de a înţelege situaţia României din ultimii 20 de ani te poţi opri asupra multor factori pentru a le cerceta implicaţia dar cred că unul tinde să-i surclaseze pe ceilalţi şi acesta este factorul uman. Aici putem vorbi despre calitatea oamenilor, despre cantitatea lor, despre educaţia instituţională şi cea din afară instituţiilor de învăţământ, etc., dar personal tind să fiu mai atras de caracteristicile individului în grup/societate şi de existenţa sa conflictuala în grup. Mai mult, cred că în interpretarea grupului de către individ sta problema şi poate soluţia naţiunii.

Dacă am privi societatea ca un sistem format din numeroase subsisteme, printre care şi individul, am ajunge negreşit la concluzia că el depinde de sistemul mama/societatea şi vice versa. Considerând că un individ defineşte un subsistem, ajungem la raţionamentul conform căruia orice membru al societăţii în care trăim are un efect direct asupra existenţei noastre în societate, indiferent dacă ignorăm asta sau nu, şi asupra societăţii ca un întreg. Astfel se creează un echilibru fragil care poate fi distrus cu uşurinţă.

Societatea (formată din indivizi unici, reguli, patrimoniu fizic şi cultural, etc.) ne oferă pârghiile ascensiunii, stagnării sau regresului nostru, cu cât societatea este mai dezvoltată cu atât membrii ei pot evolua mai uşor. Considerând un adevăr general valabil că dezvoltarea individului este direct proporţională cu dezvoltarea societăţii, mă întreb de ce societatea română trăieşte într-un univers paradoxal refuzând raţionamentul logic? Bunăstarea devine un termen utopic atunci când te înconjori de valori materiale exuberante dar locuieşti în groapa de gunoi şi, cu toate astea, e visul oricărui roman de a fi rege în împărăţia mizeriei. Dar care ar fi motivul pentru care se propagă această mentalitate? Să fie modul în care am interpretat noi capitalismul injectându-i o doză comunista de ură pentru tot ce respiră în jur? Poate e o trăsătură milenară a unui popor ce a fost prea mult timp în sclavie şi a uitat ce înseamnă să fie liber, dulce autoflagel în timp ce ne minţim cu o istorie scrisă în stilul unui scenariu Hollywoodian. Poate fi orice dar în cele din urmă singurul lucru cu însemnătate este viitorul şi felul în care îl abordăm.

Toţi vrem un viitor mai bun dar dorinţa singură de prea puţine ori a adus rezultate (dacă a adus vreodată). Schimbarea în general necesita eforturi mari şi sacrificii însemnate, puţini fiind cei gata să le facă. Modificarea unei structuri din rădăcini îmi pare un lucru utopic acum (părea posibil ceva timp în urmă dar visele ard la primele ore ale dimineţii), aşa că după lungi conflicte interioare am ajuns la un rezultat ce îşi are esenţa în propoziţia „Să gândim mic, dar să gândim toţi”. În spiritul acestei idei aş vrea să propun celor ce-mi citesc blog-ul să inoveze, să gândească în viitor (viitorul apropiat şi posibil), cum ar putea îmbunătăţi societatea în care trăim. Un mic proiect, un joc de imaginaţie. Aşa cum o fortăreaţă e construită piatră cu piatră şi o societate e construită prin cumulul inovaţiilor membrilor ei.

Am să închei postarea cu viziunea mea, ideea mea de evoluţie a societăţii.

După cum spuneam în postarea despre dezvoltarea demografică a României cifrele nu arată prea bine previzionându-se scăderea populaţiei productive şi în plus viitorii stâlpi ai societăţii primesc o educaţie precară în instituţiile educaţionale.

Ideea mea se axează pe diviziunea muncii, managementul resurselor umane, maximizarea potenţialului resursei umane. Proiectul are ca punct central existenţa unei instituţii cu obiect de activitate departajarea vocaţională, instruirea extraşcolară în domenii în care indivizii participanţi prezintă cele mai bune abilităţi, stocarea într-o bază de date a evoluţiei indivizilor la care vor putea avea acces agenţi economici finanţatori, instituţii publice finanţatoare etc. în vederea recrutării de resursă umană specializată în domenii dorite.

Rezultatele dorite sunt:

• intrarea pe piaţa muncii pe posturi cu posibilitate de avansare într-o perioadă scurtă de la o vârstă mai mică;
• îndreptarea spre domenii în care indivizii prezintă adevărate aptitudini astfel reducând număr celor ce renunţă la continuarea studiilor în învăţământul superior sau nu au performante datorită alegerii unei nişe nepotrivite;
• uşurarea procesului de recrutare externă în cadrul companiilor prin accesul la o bază de date cu informaţii concludente despre abilităţile indivizilor.

 

Where art thou economy ?

Dacă stai puţin şi te uiţi în afara graniţelor României ai să vezi cum economişti, ale căror ideologii asupra mecanismului economic au fost zdrobite precum gândacii de bucătărie de criză, se întorc pe toate părţile şi îşi pun toate cunoştinţele în joc pentru a găsi soluţiile optime înspre revenirea economiei mondiale într-o poziţie de stabilitate. Tot mai des auzi de John Maynard Keynes, cel mai prolific economist asupra Mării Depresiuni din anii ’30, sau se analizează modul în care Japonia a gestionat criza financiară a Asiei din 1997. Cu siguranţă este un proces sinuos cu foarte puţine alegeri bune la dispoziţie dar totuşi se lucrează fără oprire la găsirea unor soluţii. În Asia, China se pare că a şi găsit soluţii înregistrând creştere economică. Marele gigant comunist pare să dea o lecţie de economie întregii lumi. Ni se demonstrează că rezultatele vin atunci când eşti sub presiune, bunăstarea populaţiei fiind singurul lucru care mai menţine regimul în China (dar despre China am să fac un articol separat în zilele ce urmează).

Revenind în România privesc fetele perplexe ale economiştilor noştri, pe care oricum îi găsim cu greu în marea de paiete politice, care ştiu doar să spună că se vor înregistra creşteri în economie din senin, dar (sper să mă corectaţi) eu n-am văzut nimic care să-mi dea impresia de strategie economică. La noi singura problemă pusă e bugetul deficitar şi cârpeala lui pe termen scurt, o să vedem cu toţii exact unde duc astfel de măsuri.

Îmi vine greu să cred că ţara asta e plină doar de retardaţi, aşa că întreb unde sunt soluţiile, planurile pe termen lung, reformele economice, pulsul unde dracu e pulsul ţării???

 

Destinul Demografic

După lecturarea unui articol cel puţin interesant din revista Bloomberg Businessweek am rămas gânditor asupra perspectivelor României nu doar din punctul de vedere al calităţii oamenilor dar şi al cantităţii lor. Mulţi dintre noi, cel puţin eu, visează în zilele mai puţin faste cum ar decima cam 3 sferturi din populaţia acestei minunate ţări dar în logica noastră nu includem factorul demografic ca element economic progresiv ci mai degrabă ca un element dăunător.

HSBC şi Standard Chartered au făcut niscai studii în ideea identificării celor mai promiţătoare pieţe în viitorii 40 de ani, nu de altă dar la ei există „plan ahead”, şi au desemnat India şi China ca ţările cu cel mai mare potenţial de dezvoltare în următoarele 4 decenii bazându-se pe estimarea populaţiei cu drept de muncă. Pe bună dreptate de altfel fiindcă aceasta pătură socială este cea care alimentează motorul economic al oricărei ţări de pe mapamond, iar dacă aceasta scade, se redistribuie efortul economic pierdut asupra supravieţuitorilor, îngreunând considerabil dezvoltarea şi mărind frustrarea care şi aşa e la cote la care lumina roşie intermitentă şi alarma stridentă par efecte ambientale. Aşa că, în urma acestor informaţii, m-a săgetat inima şi m-am gândit la România, adăugând încă un motiv pe lungă listă a argumentelor pentru care nu are rost să sper la mai bine.

Dar să intrăm în detalii căci fără ele orice afirmaţie are statut de erezie…

Eurostat în „Work session on demographic projections”, din aprilie 2010, ne dă pentru anul 2008 o estimare a populaţiei mioritice de 21,4 milioane locuitori iar previziunea pentru 2050 este de 18,1 milioane locuitori, aşteptându-se la o scădere de 15,3% a populaţiei României, aceasta fiind o viziune optimistă. Updatul din 25 martie 2011 estimează o scădere până la 16.9 milioane locuitori până în 2045, o scădere de 21% a populaţiei.

Bineînţeles, acestea sunt estimări cu marjă de eroare, decizia de a da crezare sau nu datelor vă aparţine în totalitate însă pentru mine aceste date reprezintă o variabilă importantă în calculul posibilului meu viitor. Aş merge până la a spune că informaţiile care îţi sunt adevărate sunt acelea pe urma cărora îţi defineşti viitorul, decizii aşezate într-un areal cu două extreme, ignoranţa fanaticului şi indecizia nihilistului.

Dar lăsând filosofiile existenţiale în colţul lor abstract, revin la la statisticile Eurostat, încercând să sondez puţin mai adânc problema scăderii populaţiei României în următoarele 4 decenii şi în special asupra „dependency ratio” – presiunea păturilor sociale ce nu intră în categoria celor ce susţin economia, ci sunt susţinuţi de ea, asupra păturei sociale productive. În cadrul populaţiei dependente intră persoanele sub 15 ani, legislaţia Română prevede că intrarea persoanelor fizice pe piaţa muncii se poate face de la vârsta de 16 ani, şi cei peste 64 de ani, persoanele ieşite la pensie. Relaţia matematică este de forma:

Conform Eurostat, Dependency Ratio în 2008 era de 43,1% iar până în 2050 va ajunge la 74,6% o creştere cu 31,5% a presiunii puse asupra celor ce activează în câmpul muncii. Concluzia simplă şi logică este că sporul natural se adânceşte în cadranul negativ creând o populaţie îmbătrânită ce se sprijină pe pilonii subţiri consolidaţi tot mai greu de numărul mic de persoane ce intră în aria productivă. România şi fără administrarea proastă ce o defineşte pare a fi sortită declinului economic.

Găsesc singura soluţie a fi una utopică, unde România este administrată cu viziuni pe termen lung, în scopul creării unui mediu economic atractiv pentru imigranţi pentru a îngroşa aceasta pătură productivă, pentru a putea evolua. Dar deja încep să cred că ascult o piesă de la Cassa Loco şi închei înainte să-mi cumpăr noua garderobă din magazia Spitalului 9.